Note dupa o sesiune de planificare
Am stat o dupa-amiaza intreaga cu o foaie de hartie in fata si o lista de intrebari pe care mi le puneam de luni de zile. Nu cautam raspunsuri mari, ci doar un mod de a-mi organiza zilele fara reperele pe care le aveam inainte. Sesiunea de planificare despre care scriu aici nu a fost un eveniment special, ci un exercitiu simplu: sa scriu ce imi doresc, ce ma framanta si ce pot amana fara sa ma simt vinovat.
Am inceput cu trei coloane pe pagina. In prima, lucrurile care imi aduc liniste: plimbarea de dimineata, un ceai baut fara graba, jurnalul de seara. In a doua, ce ma consuma: conversatiile cu familia despre sarbatori, teama ca nu fac suficient, comparatiile cu altii care par mai siguri pe drumul lor. In a treia, ce as putea lasa deoparte o luna intreaga fara ca viata mea sa se clatine.
Ce m-a surprins a fost cat de usor am umplut primele doua coloane si cat de greu mi-a fost sa completez a treia. Am realizat ca tin cu dintii de anumite obiceiuri nu pentru ca imi sunt utile, ci pentru ca imi dau iluzia de control. Am taiat apoi jumatate din lista a doua si am mutat cateva lucruri in prima coloana, doar pentru ca imi placea cum sunau acolo. A fost un exercitiu de onestitate, nu de eficienta.
Dupa sesiune, am scris trei concluzii pe care le-am lipit pe frigider. Prima: nu trebuie sa am un raspuns pentru fiecare intrebare a celor din jur. A doua: pot spune "nu" fara sa explic in detaliu de ce. A treia: ritualurile mele nu trebuie sa arate ca ale nimanui altcuiva. Sunt a mele pentru ca le-am ales eu, nu pentru ca au o forma prestabilita.
Nu am rezolvat totul intr-o singura sedinta si nici nu cred ca asta era scopul. Dar am plecat de la masa cu o senzatie pe care o recunosc acum ca fiind importanta: aceea ca pot construi ceva care sa-mi semene, fara sa cer permisiunea nimanui. Daca esti intr-un punct similar, incearca si tu acest exercitiu. Nu trebuie sa fie perfect. Trebuie doar sa fie al tau.